Spărgătorul de nuci

În casa domnului Stahlbaum domneşte atmosfera sărbătorii de Crăciun iar gazdele tocmai au terminat de impodobit bradul și așează cadourile pentru copii. Luminile se aprind și în salon năvalesc copii veseli și foarte curioși ai domnului Stahlbaum: Clara şi Fritz. Apare şi unchiul Drosselmayer, aşteptat cu nerăbdare căci le aducea mereu copiilor daruri neobişnuite. La început copiii se bucură, apoi încep să se certe pentru împărțirea cadourilor. Pentru a o consola, unchiul Drosselmayer îi dăruiște Clarei un Spărgător de nuci pe care Fritz îl azvârle râzând şi îl strică. Drosselmeyer repară spărgătorul de nuci iar Clara îl consolează și îl leagană înainte de a-l așeza în casuța pentru păpuși. Invitații pleacă la casele lor iar mama îi trimite pe copii la culcare. În timpul nopții, când ceasul bătea ora 12.00, Clara se trezește și coboară în salon să vadă ce face spărgătorul de nuci, aude niște șoricei care chițăie și ca prin farmec se micșorează până ajunge la dimnesiunea șoriceilor, în timp ce încăperea și bradul împodobit capătă proporții de basm. Şoarecii, conduşi de regele lor apar din toate părţile şi se apropie de Clara dar spărgătorul de nuci prinde viață și vine să o apere. În mijlocul luptei, Clara aruncă cu pantoful în Regele șoarecilor şi reuşeşte să-i învingă pe şoricei. Spărgătorul de nuci se transformă într-un prinţ frumos și drept mulțumire o invită pe fetiţă în împărăţia dulciurilor. Ei călatoresc printr-o pădure de brazi și asistă la spectacolul feeric oferit de fulgii de zăpadă înainte de a sosi la palatul fermecat din Regatul dulciurilor unde sunt întâmpinați de Zâna dulciurilor și de suita ei. Spărgătorul deapănă povestea și laudă curajul Clarei iar în cinstea ei Zâna organizează o festivitate în care se înlanțuie cele mai frumoase dansuri. Clara se trezește sub bradul de Crăciun, ținând în brațe Spărgătorul iubit…